A fost odată-un timp când singur rătăceam
Şi nimeni nu era să-mi ia povara mea;
Dar un Străin blajin, de mână El m-a prins
Şi orice-ngrijorări a luat din viaţa mea.
Ce fericire e-acum în viaţa mea
Isus, Preasfântul, mult m-a iubit;
E Domnul slavei, Cel veşnic, pururea
Străinul care m-a mântuit.
El mi-a şoptit duios al Său Cuvânt divin
În haru-I minunat e bucuria mea;
Pe Domnul Sfânt, Isus, eu Îl iubesc nespus
Şi-acolo, sus, Îl voi vedea în slava Sa.